Mi'a placut sa joc barbut

Eh, viata merge inainte, un pas dupa altul.Chiar daca totul a ramas la fel, pare atat de schimbat incat nu mai recunosc nimic, nici pe mine nu ma mai recunosc in majoritatea timpului.Acusi trece si vara, nimic spectaculos, a fost o perioada destul de zbuciumata asa ca a trecut rapid, nici nu stiu ce'am facut lunile astea de m'am trezit in mijlocul lumii fara sa am habar ce se intampla.Parca am fost plecat intr'o alta lume, nu mai stiu ce cu ce se mananca, cine cu cine se mai intelege..aparitii noi, lume noua.Ciudat, parca tocmai am venit din ItaloSpania si imi revin amintiri nostalgice dinainte sa plec, si acum sunt minunat de schimbarile facute insa parca tot nu e cum era acolo, departe, unde era totul in siguranta, si stiam ca orice s'ar fi intamplat la sfarsitul zilei eram bine, si imi alinam orice durere.

Dar bineinteles nu am fost plecat nicaieri, totul este in mintea mea care mai am un pic si mi'o pierd in neantul de ganduri tampite care imi vin cu duzina pe secunda, totul despre acelasi lucru, si pula mea, la un moment dat incepi sa te saturi dar nu poti sa le opresti.Mintea e un lucru prea complicat sa il inteleaga vreun Freud mult prea laudat, nu cred ca am ajuns in stadiul umanitatii in care sa ne intelegem pe deplin, si bineinteles ca nu o sa ajungem ca dupa o sa fie prea plictisitor totul.Spontaneitatea ne face pe noi sa fim ceea ce suntem, nimic nu e monoton intr'o viata de om, tot timpul exista rasturnari de situatie care iti pot muta viata dintr'un loc intr'altu', dintr'o stare buna intr'o stare de cacat, si tot asa.

Cine spune ca e plictisitoare e un idiot, care a avut prea multe din noroc si i se pare ca a trait totul.Nu e asa, dar ce sa'i spui.Lasa'l in prostia lui.Sincer cateodata imi doresc sa fiu genul ala de om inchis la minte, idiot, care face totul mecanic, care stie un lucru si ala bine, si nu il intereseaza nimic din exterior, el stie programul sau pe de rost si il executa la perfectie de dimineata pana seara.De ce? Pentru ca genul ala de om traieste o viata foarte usoara din punct de vedere psihic.El nu'si bate capul cu tampeniile secolului, pentru ca nu le intelege.Asa ca nu apuca sa sufere, nu apuca sa se enerveze degeaba, pentru ca nu ii pasa, el atat stie, atat face.

Dar nu, nu cred c'as putea sa fiu asa.Eu gandesc altfel, eu cred ca trebuie sa intinzi existenta la extrem ca sa iti afli limitele, niciodata nu strica putin "barbut", chiar daca pierzi, si iti vine sa iti iei lumea in cap si sa fugi in munti, sa iti afli singur norocul, si sa inveti sa traiesti cu greutatile pas cu pas, chiar daca ce stiai tu odata era fix si la locul lui, acum esti eliberat dar ti'e frica sa pasesti singur inainte, insa nu ai de ales.Da alegi, pierzi, castigi.Soarta? Un cacat.

Tind sa cred in Karma, nu ca as apartine eu vreunei ramuri religioase, da chiar daca nu ar exista o denumire exacta, tot as crede in ceva de genul asta.Faci lucruri rele, patesti lucruri rele.Dar nu intr'un fel fix, ci asa, mai random cateodata o patesti cateodata nu insa cand karma se aduna se intampla deobicei dezastrul care te doboara din nori si te aduce la nivelul pamantului, cu nasul in praf, nestiind ce e cu tine.Si te ridici, si ai ocazia sa te reconstruiesti, acum trebuie sa alegi din nou pe ce parte vrei sa o iei, pe plus sau pe minus.

Eh, si hai s'ajung si la titlu, nu, n'are nici o legatura cu ce am scris mai sus, am gasit o melodie veche, care o ascultam in perioada adolescentei teribiliste, si nestiind ce titlu sa pun, am bagat ultimu vers auzit.Si na, oarecum s'a nimerit in anumite aspecte, dar ce mai conteaza, am reusit sa scriu 50 de randuri despre nimic, un record personal.